Astmul in Romania

Astmul este o afecțiune caracterizată prin episoade de agravare a inflamației căilor respiratorii, alternate cu perioade silențioase în care pacientul nu resimte niciun simptom. În cazul unui episod de astm, denumit și criză de astm, căile respiratorii se îngustează, iar pacientul se confruntă cu dificultăți de respirație, respirație șuierătoare, tuse uscată. În aceste situații este esențială administrarea tratamentului de urgență a astmului, care ajută la dilatarea căilor respiratorii. În funcție de gradul de severitate al astmului, simptomele pot fi amenințătoare de viață.

Cel care pune diagnosticul in astmul bronșic  este un medic pneumolog, alergolog, internist, sau pediatru, în cazul copiilor.

Astmul poate sa apară la orice vârstă, dar cel mai frecvent apare incă din copilărie. Moștenirea genetica poate sa joace un rol important în astmul unui copil. La copii, baieții au un risc aproape dublu sa facă astm, comparativ cu fetitele; diferențele intre sexe dispar, pe măsura înaintării in vârstă.
Prevalența în astmul bronșic în România este estimată a fi  intre 4 – 6 %.

Cei mai multi oameni se gândesc la astm ca la o boala in care apar doar crize sau episoade de sufocare. In realitate, astmul este prezent in permanență, chiar daca nu sunt prezente simptome. Cele mai frecvente simptome astmatice sunt :

• tusea, in special noaptea, la efort sau dupa un episod de ras intens
• senzatia de sufocare (dispnee)
• senzatia de strangere a pieptului
• suierat in plamani (wheezing)

Cele mai frecvente cuvinte folosite de pacienti pentru a descrie criza astmatica sunt : lipsa de aer, sufocare si frica.

Simptomele astmului bronsic sunt produse de anumiti factori declansatori – alergeni, infectii respiratorii sau vremea rece. Alti factori declansatori pot fi : aspirina, substante iritante din mediul inconjurator, efortul fizic si, desi mai putin frecvent, anumiti aditivi alimentari sau conservanti din alimente.

Factori declanșatori pentru astm

Căile aeriene ale unui pacient cu astm sunt sensibile și hiper-reactive, ceea ce obligă pacientul să fie atent la o serie de factori declanșatori, care pot fi alergici – praful, polenul, părul de animale -, sau non alergici, precum fumatul sau frigul.

Aproximativ un milion de români cu astm. „Boala este mult sub-diagnosticată”

Aproximativ 300 de milioane de persoane în întreaga lume suferă de astm. În Europa sunt diagnosticați 10 milioane de adulți cu vârsta sub 45 de ani.

În România, statisticile Societății Române de Pneumologie indică circa un milion de pacienți cu astm. „Boala este mult sub-diagnosticată”, spun însă unii dintre reprezentanții asociațiilor de pacienți. Nimeni nu știe exact câți români suferă de această afecțiune cronică, pentru că nu există un registru care să arate exact numărul lor. În plus, mulți nu știu că au această boală, pentru că nu merg periodic la medic.

Aproximativ 90% din cazurile de astm de la noi sunt forme ușoare și moderate, însă cele cele grave consumă mai mult de jumătate din bugetul alocat pentru tratarea astmului. Asta teoretic, pentru că nu există un buget clar alocat pentru tratamentul pacienților cu astm, în lipsa unui registru al pacienților.

Terapia cu oxigen pentru astmul acut

Terapia cu oxigen pentru astmul acut are ca scop realizarea saturațiilor de oxigen de cel puțin 92%. Cu toate acestea, in situații de urgență practica medicală sugerează o gamă de 94-98%, dacă este posibil. Atunci când adulții cu astm sever acut au nevoie de medicamente nebulizate, adesea descrise ca nebulizare umedă, îndrumările recomandă livrarea acestora prin intermediul nebulizatoarelor conduse de oxigen.

Persoanele cu BPOC au fiziopatologie diferită în comparație cu cele cu astm. În special, persoanele cu BPOC se confruntă adesea cu exacerbări cu scăderea funcției pulmonare după fiecare episod.

O complicație des întâlnită este agravarea susținută a simptomelor pacienților, cum ar fi respirația, tuse, creșterea producției de spută și modificarea culorii sputei.

Rezultatele acestor pacienți pot fi catastrofale după externarea spitalului, 34% fiind readmiți  și 14% mor în trei luni.
Potrivit websiteului Nursing Times, la pacienții cu BPOC care se confruntă cu o complicații, se recomandă să li se administreze oxigenoterapie prin intermediul unei măști venturi, fie la 28%, cu debit de 4L pe minut, fie 24%, cu un debit de 2L pe minut.

Nivelul țintă din liniile directoare BTS COPD indică faptul că un nivel de saturație de oxigen de 90% sau mai mare ar trebui să fie atins și menținut cu oxigenoterapie. Acest nivel de saturație din ghidul BPOC este în concordanță cu cel de oxigen de urgență, care recomandă o gamă de 88-92% ca acceptabilă .

În plus, administrarea oxigenului se face pe baza evidențiază evaluării fiecărui pacient în parte și analiza măsurătorilor gazelor arteriale în corelație cu istoricul său clinic.

Mai mult, la pacienții cu BPOC pot exista unii care au avut un episod de insuficiență respiratorie și concentrațiile mari de oxigen le pot agrava starea. Deși pacienții cu BPOC cu insuficiență respiratorie nu sunt frecvente (în jur de 10%)  este important să se identifice aceste persoane deoarece au nevoie de precauții specifice, în timp ce primesc concentrații scăzute de oxigen.
Acești pacienți trebuie instruiți să arate ambulanței și personalului medical  aceste carduri de alertă pentru a asigura prescrierea și administrarea sigură și corectă a oxigenoterapiei.